Un fost ofițer SRI a fost jefuit ca-n filme - Din vila bărbatului au dispărut un pistol letal și zeci de cartușe
Fostul ofițer SRI, care a căzut pradă hoților de sărbători, are în spate o carieră impresionantă. În cei peste 18 ani de experiență, bărbatul a participat la misiuni de securitate deosebit de importante atât în țară, cât și în străinătate.

Conform Antena 3, păgubitul ar fi asigurat securitatea pentru importanți demnitari, printre care președintele Statelor Unite ale Americii, în momentul în care acesta a venit în România. De asemenea, s-a aflat în dispozitivul de securitate pentru șeful FBI, dar și pentru mai mulți președinți de țări. dar și pentru președintele României de mai multe ori., așa cum reiese dintr-o prezentare a sa expusă în mediul online.
De asemenea, acesta ar fi participat la misiuni în Irak, în Emiratele Arabe Unite, dar și în Afganistan. Aceeași sursă precizează că pistolul letal care a dispărut din locuința sa este deținut legal.
Este alertă în Voluntari, după ce locuința unui fost ofițer SRI a fost spartă. Din casă au dispărut un pistol letal, zeci de cartușe, dar și bijuterii. În momentul loviturii, în vila situată într-un complex rezidențial nu se afla nimeni. Păgubitul a indicat deja un posibil autor al spargerii.
Polițistul era plecat de acasă împreună cu familia, moment în care hoții au pătruns nestringheriți în locuință. Bărbatul le-a spus deja anchetatorilor pe cine bănuiește în acest caz. El crede că femeia de serviciu pe care o concediase în urma o lună ar fi putut să dea spargerea, împreună cu soțul ei, relatează Observator News. Până la această oră, hoții nu au fost prinși.
Spargerea a fost dată într-un complex rezidențial din Voluntari, Ilfov. Suspecții au pătruns în vilă când proprietarii erau plecați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, și au furat din seif o armă, 24 de cartușe și bijuterii. Victima jafului le-a povestit anchetatorilor că nu are dușmani, dar se gândește că fapta ar fi putut fi comisă de menajera pe care o concediase recent,
„A fost, pe care am dat-o afară. Nu făcea nimic și Suzana (n.r. soţia mea) i-a zis, n-ai făcut aia, n-ai făcut aia. A început să pună botul, să plângă și a plecat trântind ușa”, a spus fostul ofțier SRI, conform sursei citate.
Sursa: Adevărul