Camera Deputaţilor a adoptat legea care permite poliţiei locale să-i amendeze pe cei care încalcă normele rutiere mergând cu trotinete electrice

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect care modifică Legea poliţiei locale 155/2010, în sensul că sunt acordate poliţiei locale atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice. Legea merge la promulgare.

Noi 29, 2023 - 23:26
Urmărește-ne peGoogle news
Camera Deputaţilor a adoptat legea care permite poliţiei locale să-i amendeze pe cei care încalcă normele rutiere mergând cu trotinete electrice
Foto: Pixabay-Primăria Piatra-Neamț/ imagine cu caracter ilustrativ

Astfel, iniţiativa legislativă modifică art. 7 alin. (1) lit. j) din legea 155/2010, iar în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are şi atribuţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

În forma în vigoare a legii lit. j) preciza că poliţia locală „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală”.

Pe 22 mai, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu a precizat că trotinetele sunt folosite din ce în ce mai mult.

„Aceste mijloace s-au înmulţit foarte mult şi, evident, au adus şi foarte multe incidente în trafic. Nu exista competenţă pentru verificarea acestora, nu exista competenţă pentru a-i controla pe cei care conduc aceste mijloace de transport şi, evident, atunci apăreau destul de multe probleme. Prin această lege rezolvăm această problemă de competenţă a Poliţiei locale pentru a interveni şi verifica aceste mijloace de transport şi astfel mulţumim pe cei care au dorinţa de a exista un control corect şi legal” , a argumentat Leoreanu.

Modificările Codului rutier din 2022 îi privesc în mod special pe posesorii de trotinete electrice și biciclete. Aceștia trebuie să fie atenți deoarece ar putea fi amendați de polițiștii rutieri.

Potrivit modificărilor făcute prin OUG 1/2022 orice persoană care conduce o trotinetă electrică sau o bicicletă fără mijloace de iluminare, poate fi amendată. Constituie contravenție „Conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte”.

Tot în aceeași ordonanță de urgență de arată că va fi contravenție și se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni circulația cu trotinete electrice sau biciclete pe autostradă sau traversarea pe culoarea roşie a semaforului, nerespectarea semnalelor de cale ferată ori a semnalelor și indicaţiilor poliţistului rutier.

De asemenea, o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice nu are voie să urce pe trotineta electrică sau pe bicicletă. Dacă sunt opriți de polițiști și se constată că au încălcat această regulă, vor primi o amendă între 870 și 1160 de lei.

În București, Consiliul Local urmează să dezbată un proiect prin care staţionarea trotinetelor electrice în locuri interzise va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 200-400 de lei.

În codul rutier din România, trotineta electrică este identificată drept un vehicul cu două sau trei roți, echipat cu motor electric, articulat cu o bară în partea din fața folosită ca dispozitiv de directive, a cărui viteză este cuprinsă între 6 si 25 km/h.

Regulile de circulație pe drumurile publice prevăd că vârsta minima necesara conducerii unei trotinete electrice este de 14 ani. Cu ele se poate circula numai pe pista de biciclete, iar acolo unde nu există – pe sectoarele de drum unde viteza maxima admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. De menționat faptul că este interzis transportul pasagerilor pe o trotinetă electrică.