Unul dintre cei trei suspecți în cazul crimei omului de afaceri din Sibiu, a fost prins într-o comună din Dolj
Unul dintre cei trei suspecți din cazul de omor de la Sibiu a fost prins de polițiști în comuna Valea Stanciului, din județul Dolj, potrivit unor surse judiciare. El este liderul suspecților.
Despre criminalii care l-au atacat pe Adrian Kreiner în propria casă unde l-au bătut până l-au lăsat fără suflare au fost vehiculate tot felul de informații, mare parte dintre ele fiind infirmate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu care coordonează ancheta.
Cel prins este liderul suspecților în cazul crimei omului de afaceri sibian, susțin surse pentru ziare.com.
S-a spus inițial că autorii crimei ar fi cetățeni străini, asiatici. Această informație a fost infirmată printr-un comunicat de presă al Parchetului.
În cursul zilei de miercuri, o altă informație avea să amplifice misterul din jurul acestei crime. Un român, cunoscut cu antecedente penale, a fost reținut de către polițiști, la Timișoara. Acesta era bănuit că ar fi fost gazdă pentru unul dintre criminali.
În prezent se conturează tot mai mult ipoteza că autorii faptei sunt români, unul dintre ei reușind să fugă din țară.
Procurorul Valentin Florescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a prezentat, joi, 16 noiembrie, într-o conferință de presă, şirul evenimentelor care a dus la decesul omului de afaceri Adrian Kreiner. Anchetatorii au stabilit că s-a acţionat la pont, dar nu au stabilit încă cu exactitate cine a oferit informaţiile. Suspecţii nu intenţionau să omoare victima, iar trei dintre ei au fugit din ţară în seara în care s-a confirmat decesul.
Suspecţii, cinci la număr – patru bărbaţi şi o femeie - au venit din judeţul Timiş şi au închiriat un apartament, dar au urmărit casa victimei din podul unui imobil aflat peste drum. În noaptea de 6 noiembrie au pătruns în locuinţă, din garaj, după ce au deşurubat becurile din curte.
”În locuinţă, victima a fost legată de mâini şi de picioare, în mod solidar, în poziţie de barcă, astfel încât orice mişcare să antreneze după sine autostrângerea, după care este lăsată la sol în modul ”legăturii de tip Arbatachar”. Acest este un mod de legare a victimei în care şocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie”, a precizat procurorul Valentin Florescu.
După comiterea faptei, suspecţii s-au întors la apartamentul închiriat şi au părăsit municipiul Sibiu cu un taxi în aceeaşi dată, în jurul orei 07:20, cursa fiind făcută până la Deva, judeţul Hunedoara, unde aveau un autoturism.
”În continuare, suspecţii s-au deplasat pe raza localităţii Dumbrăviţa, judeţul Timiş, la locuinţa suspectului care i-a adus în Sibiu. În seara zilei de 07.11.2023, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, 2 dintre suspecţi şi suspecta au părăsit cu certitudine ţara”, a mai transmis procurorul.
Bărbatul care nu a participat efectiv la comiterea faptei, dar i-a găzduit pe cei trei şi a condus maşina cu care ei au venit de la Deva la Sibiu a fost anterior reţinut.
Sursa: ziare.com