București: Agresorul femeii incendiate de vie într-o scară de bloc a fost prins - Este nepotul victimei

Poliţiştii Secţiei 25 au prins bărbatul suspectat de incendierea femeii din Sectorul 6, acesta fiind nepotul victimei.

Noi 6, 2023 - 16:51
București: Agresorul femeii incendiate de vie într-o scară de bloc a fost prins - Este nepotul victimei
Foto: Captură Video

O femeie a decedat, luni, după ce a fost stropită cu benzină şi i s-a dat foc în scara unui bloc din Sectorul 6, anunţă Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor agerpres, în jurul orei 08,30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie, a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină şi i s-ar fi dat foc.

Poliţiştii au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor, care au lichidat incendiul. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei.

În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu Serviciul Omoruri.

Femeia a fost bătută cu cruzime, stropită cu benzină, apoi incendiată de un bărbat luni dimineață, 6 noiembrie, într-un bloc din Sectorul 6, de pe strada Nicolae Oncescu din București.

În ciuda eforturilor depuse de medicii sosiți la fața locului, victima a murit în urma arsurilor provocate de incendiu.

Femeia de 54 de ani era administratorul imobilului și îşi făcuse duşmani printre vecini în urma mai multor conflicte.

"Victima a fost lovită de mai multe ori cu pumnii şi picioarele. Pe imagini, apare că a fost un conflict verbal, care degenerează apoi într-unul fizic şi culminează cu incendierea victimei (...) Nu pare un conflict spontan (...) Din păcate nu vă pot oferi semnalmentele presupusului agresor. Trupul victimei a fost ridicat şi dus la INML şi se va efectua autopsia", a afirmat procurorul Anghel Alexandru.

Sursa: ziare.com