Toate pensiile vor fi majorate, începând cu 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, iar din 1 septembrie 2024 va urma o nouă majorare
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a venit cu noi detalii despre dubla majorare a pensiilor în 2024.
„Articolul 84 prevede foarte clar această majorare a tuturor pensiilor existente, aproximativ 5 milioane de pensionari existenți în momentul de față în sistemul public de pensie care vor beneficia de această majorare a punctului de pensie cu 13,8%, punctul de pensie ajungând la valoarea de 2032 de lei. Toți pensionarii în plată vor beneficia”, a declarat Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii la RomâniaTV.
A doua majorare a pensiilor din 2024, despre care se spune că va avea loc din 1 septembrie, va veni în urma finalizării procesului de recalculare a pensiilor. Întrebat dacă va fi respectat termenul de 1 septembrie pentru a doua creștere a pensiilor, șeful Casei de Pensii a afirmat:
„O mare majoritate din pensionari vor primi această majorare și după recalculare. Acum așteptăm ca legea să-și parcurgă procesul legislativ în Parlament. Legea va trebui apoi publicată în Monitorul Oficial, apoi avem un termen de 90 de zile pentru a elabora normele de aplicare a legii, urmând ca apoi să implementăm noua lege a pensiilor. Va fi nevoie de un nou mod de calcul, un nou program informatic de calcul al pensiilor. Trebuie să facem toate acestea într-un timp foarte scurt ca apoi pensionarii să primească toate pensiile recalculate”.