Pitești: Polițist local, în comă după o agresiune brutală din partea unui tânăr de 20 de ani, pentru că i-a atras atenția asupra comportamentului
Un poliţist local din Piteşti se zbate între viață și moarte pe patul de spital după ce a fost lovit de un tânăr în noaptea de sâmbătă spre duminică, agresorul fiind ulterior reţinut pentru ultraj.
Primăria Piteşti anunţă într-un comunicat că agresiunea a avut loc în zona centrală a municipiului, unde agentul se afla în patrulare.
"C.S. în vârstă de 55 de ani, poliţist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă (...). Poliţistul i-a atras atenţia asupra comportamentului - act de vandalism în spaţiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moşoaia, l-a lovit în zona feţei, prin surprindere. În urma loviturii, poliţistul local a căzut şi a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconştient", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, poliţistul este în stare foarte gravă şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
Agresorul a fost reţinut şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
"În acest moment dificil, sperăm la recuperarea rapidă a poliţistului local şi suntem alături de familia sa. Ne exprimăm respectul pentru toţi cei care servesc comunitatea noastră şi vă îndemnăm să le arătaţi sprijinul şi recunoştinţa pe care o merită", se menţionează în comunicatul Primăriei Piteşti.
Sursa: Realitatea