Se promite rezolvarea inechităților prin noua lege a pensiilor - Unii pensionari vor primi în plus și peste 1000 de lei, din ianuarie 2024

Așteptarea a luat sfârșit. Noua lege a pensiilor este gata, iar unii dintre pensionari vor primi în plus şi 1.000 de lei, din ianuarie 2024.

Noi 2, 2023 - 08:50
Urmărește-ne peGoogle news
Se promite rezolvarea inechităților prin noua lege a pensiilor - Unii pensionari vor primi în plus și peste 1000 de lei, din ianuarie 2024
Foto: 7Media / Imagine cu caracter ilustrativ

"Vor avea parte de majorări de pensii persoanele care au avut venituri de natură salarială care nu au făcut parte din baza de calcul, veniturile care au reprezentat sporuri pentru diferite situaţii", a spus Doina Pârcălabu, fostă şefă a Casei de Pensii, pentru Observator.

Noua lege ar urma să rezolve inechităţile din sistem, promit guvernanții.

"Dacă acum se iau în calcul la pensie perioadele asimilate cum ar fi cele petrecute la facultate sau în armată, în noua lege nu se va mai ţine cont de aceste aspecte. Modificări sunt și pentru cei care au avut condiții deosebite de munca. Pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu până la 10 ani și nu 13 cum e în prezent", a explicat Florentina Lazăr, reporter Observator.

În plus, noua lege va permite femeilor să se pensioneze cu 6 luni mai devreme pentru fiecare copil născut şi îngrijit până când împlineşte vârsta de 16 ani.

"Femeile cu mai mulți copii beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil pe care îl îngrijesc cel puțin până la 16 ani. Practic, dacă vorbim de exemplu despre o femeie care are 2 copii i se reduce vârstă standard de pensionare cu 1 an, iar dacă are 7 copii sau mai mult vârstă de pensionare se reduce cu până la 3 ani și 6 luni", a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.

Pensiile vor fi recalculate în funcţie de vechimea de muncă şi contribuţia la sistemul de asigurări sociale. Astfel, persoanele care muncesc şi după împlinirea stagiului complet de cotizare vor primi bonusuri la pensie.

"Dacă în 2024 pensiile vor fi indexate cu rata inflației, așadar vor crește cu 13,8%, din 2025 vă exista un mecanism de frânare, care vă tine cont atât de rata inflației, cât și de câștigul salarial mediu brut și indicatori comunicați de INS. Comisia Europeană a făcut aceasta recomandare astfel încât majorările să nu mai pună o presiune atât de mare pe bugetul de stat", a explicat reporterul Florentina Lazăr.

Potrivit specialiștilor, începând cu 1 ianuarie 2024, adică odată cu intrarea în vigoare a noii legi, vor avea venituri mai mari bărbaţii care s-au pensionat înainte de 2015, dar şi femeile cu un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani.

Sursa: DCNews