Președintele Joe Biden merge miercuri la Tel Aviv - Vizită în timpul confruntărilor Hamas-Israel - Discuțiile care ar putea schimba soarta războiului

Joe Biden este așteptat în Israel, acolo unde se va întâlni cu premierul israelian, acolo unde se află în continuare și secretarul de stat Anthony Blinken. Între timp, tensiunile cresc cu fiecare oră care trece în țara Sfântă. Armata israeliană continuă eliminarea liderilor Hamas și bombardarea infrastructurii folosite de teroriști. Operațiunea terestră are planurile pregătite și poate să înceapă în orice clipă. Iranul avertizează direct că "acţiune preventivă" împotriva Israelului ar putea fi aşteptată în următoarele ore, dacă invazia în Fâșia Gaza va avea loc.

Oct 17, 2023 - 09:28
Urmărește-ne peGoogle news
Președintele Joe Biden merge miercuri la Tel Aviv - Vizită în timpul confruntărilor Hamas-Israel - Discuțiile care ar putea schimba soarta războiului
Foto: President Biden / X

În urma ultimului raid aerian din Gaza, oficialii de la Tel Aviv au anunțat că au reușit să-l elimine pe liderul Hamas care a pus la cale luarea de ostatici. Pe urmele teroriștilor din Gaza, Israelul şi-a trimis trupele de elită.

Recent, Hamas a difuzat primul video cu ostaticii luati din israel. Pentru a o elibera pe o tânără prizionieră, liderii cer șase mii de militanți capturați de Israel.

"Bună, sunt Mia Shem, am 21 de ani din Shoham. În prezent, sunt în Gaza. Vreau să mă duc acasă cât mai curând la părinții mei, la frații mei. Scoateți-mă de aici cât mai curând posibil. Vă rog", este mesajul cutremurător trimis de o ostatică.

Secretarul de Stat American Antony Blinken a fost surprins de un raid aerian al Hamas în timp ce discuta cu premierul Benjamin Netanyahu.

În urma discuțiilor cu oficialii israelieni, Blinken a anunțat că președintele Joe Biden va ajunge la Tel Aviv.

"Miercuri (18 octombrie - n.r.), președintele Biden va vizita Israelul. El vine aici într-un moment critic pentru Israel, pentru regiune și pentru lume. Și vine aici să facă următoarele.

În primul rând, președintele va reafirma solidaritatea Statelor Unite cu Israelul și angajamentul nostru ferm față de securitatea acestuia", a declarat secretarul de stat al SUA.

Armata americană a anunțat că pregătește două mii de soldați pentru a interveni în Orientul Mijlociu, în cazul în care conflictul va escalada. În același context, Iranul amenință Israelul. Ministrul de Externe a declara că o "acţiune preventivă" împotriva Israelului ar putea fi aşteptată în următoarele ore, vor fi consecințe în cazul invaziei terestre în Gaza.