Dorin Lazăr Maior, fostul lider al revoluţionarilor din Braşov, a fost adus în țară sub escorta poliţiei
Fostul preşedinte al revoluţionarilor şi fost deputat PSD Dorin Lazăr Maior, în vârstă de 63 de ani, condamnat de către Tribunalul Braşov, la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, a fost adus luni în ţară sub escorta poliţiei.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.
„Nimeni nu e mai presus de lege! Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost deputat (2000-2004) şi fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, în scurt timp va fi adus din Italia în România, pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acesteia, în noiembrie 2013, el a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, dar a fugit şi la acel moment din ţară, însă a fost prins şi a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiţionat.
„La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar la data de 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România”, arată Alina Gorghiu, care adaugă că organele de poliţie competente îl vor transporta „pe fugar” la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate.
„Mulţumesc tuturor autorităţilor, naţionale şi străine, care au contribuit la aducerea în ţară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a transmis Gorghiu.