Accident în Teleorman: Două autocare și un camion, în flăcări - Planul roșu de intervenție a fost activat
Un grav accident de circulație a avut loc, cu puțin timp în urmă, între localitățile Bujoreni și Prunaru, pe E70, Teleorman. Două autocare și un camion au luat foc, în urma unui impact deosebit de puternic. Patru persoane au fost rănite.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, echipajele operative intervin cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 8 ambulanțe SMURD și 6 ambulanțe SAJ.
În sprijinul forțelor din teren, a fost solicitat și un elicopter SMURD.
Din cadrul ISU Giurgiu se deplasează la locul accidentului o autospecială de transport victime multiple și două ambulanțe SMURD.