Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, ia poziție față de zvonurile privind o agresiune rusească asupra României: „Nu sunt indicii”

Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a precizat că, deși există îngrijorarea cetățenilor români care locuiesc în zonele apropiate de granița dintre România și Ucraina de la Dunăre, nu există nicio dovadă că Rusia intenționează să atace un stat membru al Alianței Nord-Atlantice.

Sep 11, 2023 - 14:16
Urmărește-ne peGoogle news
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, ia poziție față de zvonurile privind o agresiune rusească asupra României: „Nu sunt indicii”
Foto: Mircea Geoana / Facebook

"Nu sunt indicii că Federaţia Rusă să aibă vreo intenţie de a ataca un stat aliat, că este România, că este oricine altcineva. Şi acest lucru este dat de puterea şi de forţa alianţei noastre. Noi suntem primul element de descurajare (...). Evident, când asculţi la câteva sute de metri sau la câţiva kilometri dincolo de casa ta, de locul tău de muncă, zgomotul războiului, evident că îţi creează emoţie şi evident creează anxietate şi angoasă. Eu înţeleg acest lucru. Dar nu există risc la adresa României, în sensul de a fi antrenaţi în acest conflict sau de a avea o extensie a acestui conflict către noi", a declarat Geoană luni, în localitatea Răcari din judeţul Dâmboviţa.

Totodată, oficialul NATO şi-a anunţat intenţia de a vizita zonele din judeţul Tulcea aflate în proximitatea porturilor ucrainene atacate constant de drone ale Federaţiei Ruse.

"Ce ar fi fost dacă nu eram în NATO? Şi poate că ăsta ar fi un element de încredere suplimentară în faptul că aparţinem celei mai puternice alianţe din istoria umanităţii. Şi chiar intenţionez ca în perioada următoare să vizitez şi (...) poate prezenţa mea şi mesajul meu o să fie un mesaj de linişte, de încredere şi de calm", a mai spus Mircea Geoană.

Referitor la fragmentele de drone descoperite în nordul judeţului Tulcea, secretarul general adjunct al NATO a arătat că nu există indicii privind o intenţie de a lovi teritoriul României.

"Evident că există o anchetă în curs, pe care autorităţile române o efectuează. Noi suntem în contact direct, la nivel politic şi la nivel militar, cu aliatul român şi sunt convins că toate elementele vor fi elucidate şi vor fi prezentate opiniei publice de o manieră transparentă în continuare. Deci în primul rând nu este vorba de un atac deliberat. Mesajul meu, ca român, este acela de a încerca să avem încredere în faptul că Alianţa Nord-Atlantică are toate măsurile luate, acum şi în perspectivă, pentru a asigura protecţia întregului spaţiu aliat, inclusiv a României", a precizat Geoană.

El a salutat, în context, decizia SUA de suplimentare a poliţiei aeriene în zona Mării Negre.

"Deci vom avea, pe lângă cei 5.000 de soldaţi, militari aliaţi care sunt astăzi pe teritoriul nostru, elemente suplimentare şi acest lucru trebuie să ne liniştească şi să ne dea foarte multă încredere. În acelaşi timp, la Vilnius, liderii noştri au adoptat o nouă generaţie de planuri de apărare, exact pentru acest tip de incidente, accidente sau situaţii mai grave, de eventuale atacuri deliberate. De aceea, planurile de apărare sunt mult mai complete, pornind de la poliţie aeriană, sistem anti-rachetă mult mai integrat, vorbim de măsuri specifice Mării Negre care este, în sine, o zonă de importanţă pentru noi şi foarte complexă", a mai afirmat secretarul general adjunct al NATO.