Scenariul impozitării titlurilor de stat este imposibil, arată Augustin Zegrean

Augustin Zegrean, fost judecător CCR, a vorbit, la Prima News, despre una dintre măsurile fiscale care se află acum pe masa Guvernului Ciolacu, în vederea asumării.

Sep 6, 2023 - 09:01
Urmărește-ne peGoogle news
Scenariul impozitării titlurilor de stat este imposibil, arată Augustin Zegrean
Foto: CCR

Printre măsurile total neașteptate, se numără cea a impozitării titlurilor de stat, ala cum se întâmplă cu depozitele bancare, cu 10%. Legal, nu se poate, o spune fostul judecător CCR. Dacă s-ar adopta o asemenea măsură, legea ar avea efecte retroactive, iar titlurile de stat deja cumpărate nu mai pot fi impozitate, spune Augustin Zegrean. 

”Legal, nu se poate lucrul acesta, pentru că ar însemna că legea pe care o dau să aibă efecte retroactive. Nu poţi să revii asupra acestei situaţii, asta numai dacă te joci de-a statul” spune Augustin Zegrean.

Și dacă ar trece o asemenea lege, judecătorul afirmă că ”vor fi impozitate doar cele care sunt impozitate de acum încolo, cele cumpărate deja nu mai pot fi impozitate”.

”Dacă vor face asta, legea aprobată prin asumare poate fi atacată la CCR sau poate fi atacată de cei care deţin titluri de stat în momentul în care li se va reţine impozit pe banii aceia. Vor da statul în judecată şi vor invoca excepţia de neconstituţionalitate. Ei se joacă cu Curtea, că poate nu atacă nimeni” consideră Augustin Zegrean.