Jandarmul care i-a neutralizat pe bătăușii de pe plaja din Costinești a fost luptător în Legiunea Străină timp de 10 ani - Doi dintre turiștii reținuți sunt infractori cunoscuți în țară și străinătate
Jandarmul din Costinești, care a ”neutralizat” de unul singur trei bătăuși, a fost în Legiunea Străină, fiind un fost luptător din trupele de elită franceze. Înainte să se înroleze în Jandarmerie, a fost rugbist la un club din Mangalia.

Doi dintre turiștii implicați în scandal sunt cunoscuți ca infractori periculoși, atât în țară, cât și în străinătate, potrivit Gândul.
Surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au dezvăluit că jandarmul care se luptă cu agresorii furioși a fost înrolat în Legiunea Străină Franceză. Bărbatul este originar chiar din Costinești. După zece ani în Franța, a revenit în țară și a intrat în rândurile Jandarmeriei Române.
Potrivit sursei citate, grupul violent era format din cinci bărbați. Aceștia sunt consăteni din satul Colonia Reconstrucția, comuna Feldioara, județul Brașov.
Doi dintre ei ar fi cunoscuți de polițiștii brașoveni drept persoane violente, condamnate atât în țară, cât și în străinătate. Este vorba despre Adrian Florentin Felecan, care are la activ o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare pentru loviri sau alte violențe, și Raul Nicușor Grigoraș, cunoscut cu antecedente penale pe teritoriul Germaniei, unde a fost anchetat pentru „avarierea sau distrugerea proprietății, export sau import ilicit de arme, părți componente și explozivi”.
Anchetatorii i-au audiat pe agresori mai multe ore și au emis apoi ordonanțe de reținere pentru Raul Nicușor Grigoraș, Liviu Sebastian Grigoraș, Andrei Fichiduță și Mihai Cătălin Ujică.