O explozie a avut loc luni dimineață la Costinești, conform ISU Dobrogea Constanța - Din primele date, o mină marină ar fi explodat

O explozie puternică s-a produs luni dimineață, în jurul orei 9.44, în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești, a anunțat ISU Dobrogea.

Aug 14, 2023 - 10:35
Urmărește-ne peGoogle news
O explozie a avut loc luni dimineață la Costinești, conform ISU Dobrogea Constanța - Din primele date, o mină marină ar fi explodat
Foto: Ziua de Constanța

UPDATE:

„În această dimineață, în jurul orei 09.00, am fost solicitați să intervenim în stațiunea Costinești, acolo unde ar fi avut loc o explozie pe dig.
 
La fața locului au fost alocate rapid mai multe resurse din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, de la stația Tuzla 1 ASAS, un echipaj de prim ajutor și ambarcațiunea RiB. În curând vor pleca și colegii cu echipajul CBRN. Colegii au perimetrat zona și au constatat că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a precizat ISU Dobrogea.


La fața locului s-au deplasat efective de la Stația Tuzla cu o autospecială de stins incendii, tip ASAS, o autospecială SMURD B2 și o ambarcaţiune Rhib Eforie, potrivit ziuaconstanta.ro.

Potrivit primelor date ar fi vorba de o mină marină care s-a detonat în apă. „Posibil mină marină”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În ultimul an, mai multe mine marine provenite din Ucraina au ajuns în apele teritoriale ale României.