Artistul CRBL a fost implicat într-un accident rutier - A depășit cu motocicleta pe line continuă o coloană de mașini și a intrat într-un vehicul care venea din față
CRBL a fost implicat duminică, 6 august, într-un accident rutier în oraşul Haţeg din judeţul Hunedoara, în timp ce se afla pe o motocicletă şi a depăşit neregulamentar o coloană de maşini, apoi s-a izbit de o autoutilitară din faţa sa. Poliţiştii au deschis dosar penal, iar artistul a fost dus de urgenţă la spital.

”La data de 06 august 2023, ora 13:19, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Horea din oraşul Haţeg, având direcţia de mers Caransebeş spre Haţeg, la intersecţia cu strada Dr. Victor Babeş, s-ar fi angajat în depăşirea neregulamentară a unei coloane de maşini aflate în aşteptare, încălcând marcajul longitudinal continuu intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, care se deplasa în faţa sa şi care a efectuat manevra virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Victor Babeş”, a transmis IPJ Hunedoara.
Motociclitul este cunoscutul interpret CRBL, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor