Europarlamentarul Rareș Bogdan susține tăierea cheltuielilor inutile: „Sunt persoane care plimbă nişte mape”
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat luni că actuala coaliţie trebuie să vadă ce restructurări face şi de unde taie cheltuielile, precizând că sunt persoane “care plimbă nişte mape” în administraţia centrală mai ales.
El a menţionat că nu se poate veni cu taxe care să impovăreze proprietarii sau sistemul privat. ”Cu un stat gras nu poţi să mergi înainte. Iar statul român este un stat foarte gras”, a conchis liderul liberal.
“În primul rând trebuie să vedem ce restructurări facem şi de unde tăiem cheltuielile, pentru că, înainte de a împovăra, pentru că orice am spune, asta este, trebuie să vedem ce putem restructura şi cum putem să fim mai chivernisiţi, cum putem strânge cureaua, cum putem să eficientizăm sistemul public, unde sunt persoane care plimbă nişte mape şi ar trebui văzut exact ce fac, mai ales în administraţia centrală”, a declarat, luni, Rareş Bogdan.
El a precizat că trebuie lămurită şi chestiunea cu proiecţiile făcute de Ministerul Finanţelor.
“În afară de chestiunile astea şi aşteptăm să vedem un plan extrem de clar, în afară de asta, trebuie să ne lămurim cu diversele proiecţii făcute de Ministerul Finanţelor împreună cu specialiştii de la Cancelaria primului-ministru, cu privire la proiecţia privitoare la aducerea mai multor bani la buget, să vedem de unde se aduc aceşti bani, să vedem cât este acea gaură care nu a fost recunoscută în aprilie-mai sau martie aprilie şi care, iată că există şi aflăm de la o zi la alta că este din ce în ce mai mare. Trebuie să vedem cine a greşit, cine a făcut o proiecţie bugetară greşită, pe ce s-a bazat, de ce s-a bazat pe o anumită încasare la impozitul pe profit, spre exemplu, şi este mult mai mică pentru că înainte cu un an încasările din impozitul pe profit au fost generate în special de zona de energie”, a explicat Rareş Bogdan.
El a menţionat că actuala coaliţie trebuie să îşi respecte promisiunile făcute, printre care se află şi faptul că nu va creşte taxele.
“Trebuie să vedem exact cum putem face să ne respectăm promisiunea, pentru că această coaliţie, atunci când s-a constituit, a promis două mari chestiuni sau trei mari chestiuni. Prima - stabilitate într-o graniţă cu un război în desfăşurare. De asemenea, reforme şi că nu vom creşte taxele. Păi ce facem? La un an şi opt luni venim cu măsuri care dau peste cap sistemul privat? Nu putem să facem acest lucru şi cred că trebuie să analizăm extrem de serios.
Sigur că pot înţelege că anumite facilităţi care au fost date de-a lungul timpului, anumite excepţii, trebuiesc sau pot fi scoase. Trebuie să înţelegem acest lucru, dar nu putem să venim cu taxe care să afecteze proprietarii, care să fie atac la proprietate la 33 de ani de la Revoluţie, atac la proprietate mai puternic decât l-a săvârşit Ion Iliescu în anii 90, când a refuzat restituirea proprietăţilor. Nu putem să venim cu taxe, care să împovăreze sistemul privat care deja este supra-împovărat şi care deja gâfâie din cauza unui sistem bancar deficitar, care refuză împrumutul firmelor private, în special româneşti, sau îngreunează împrumuturile către firme româneşti, către persoane fizice, preferând creditele către stat, care se împrumută într-o veselie la nişte dobânzi foarte mari şi care le dau siguranţă”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.
El a adăugat că toate aceste chestiuni trebuie analizate.
“Trebuie să analizăm toate lucrurile acestea, să ascultăm argumentele ministrului Finanţelor, să ascultăm argumentele specialiştilor, să vedem exact ce ne cere Comisia. Chestiunea cu 4,4 deficit sigur că poate fi discutată. Vă spun de la Bruxelles. Nimic nu este bătut în cuie definitiv dacă vii cu argumente şi dacă explici situaţia. România este o ţară aflată în graniţa unui război, o ţară cheie....(....) Vă spun din experienţa altor chestiuni discutate de-a lungul timpului, că Bruxelles-ul nu este un bau-bau. Bruxelles-ul ascultă argumente, dar trebuie să te duci cu argumente. Deci trebuie să găsim formulele optime, în special, care să nu afecteze sistemul privat. Motorul României poate fi în viitor, în prezent şi viitor, economia privată, privaţii, companiile, atât străine, cât mai ales companiile româneşti care trebuiesc întărite şi trebuiesc ajutate. Deci nu cred că trebuie să ne gândim la creşterea impozitului pe dividende, în niciun caz, la scăderi de plafoane la microîntreprinderi”, a mai declarat Rareş Bogdan.
Întrebat dacă PNL este de acord cu un impozit de 1 la sută pentru locuinţele mai scumpe de 500.000 de euro, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: “Exclus”.
De asemenea, el a adăugat că trebuie reduse cheltuielile pentru că România este ”un stat gras”.
“Vreau să văd reducerea cheltuielilor pentru că cu un stat gras nu poţi să mergi înainte. Iar statul român este un stat foarte gras”, a mai declarat Rareş Bogdan.
Sursa: ziare.com