Costin Georgescu, fost director al SRI, a murit la o clinică din Elveția unde fusese internat în stare gravă

A murit Costin Georgescu, fostul director al Serviciului Român de Informații. Acesta era internat de joi la o clinică din Elveția. Starea acestuia de sănătate este extrem de gravă, iar familia a luat decizia de a-l transfera la un spital din Elveția.

Iun 24, 2023 - 09:10
Urmărește-ne peGoogle news
Costin Georgescu, fost director al SRI, a murit la o clinică din Elveția unde fusese internat în stare gravă
Foto: Captură Video

Costin Georgescu s-a născut la data de 22 februarie 1942, în municipiul Craiova. A absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București (1967).

După absolvirea facultății, a lucrat ca inginer, șef de șantier, șef grup de șantiere, director tehnic proiectare și director de trust de construcții. A îndeplinit apoi funcția de director de dezvoltare la Societatea “R” SA, societate din care făcea parte “România Liberă” (1992-1996).

A fost membru al PNL, șef de departament al PNL și coordonator al Departamentelor funcționale ale Convenției Democrate Române (1993-1996). În urma alegerilor din octombrie 1996, a fost ales ca deputat de Alba pe listele Convenției Democrate Române. În calitate de deputat, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. El a demisionat din Parlamentul României la data de 2 iunie 1997, fiind înlocuit de Dan Coriolan Simedru.

La data de 26 mai 1997, a fost numit în funcția de director al Serviciului Român de Informații prin Hotărâre a Parlamentului României, adoptată în ședința comună a celor două camere. În această calitate, el a fost unul dintre adversarii declarați ai Legii Ticu, opunându-se deconspirării ofițerilor SRI, care au lucrat pentru Securitate.

El a demisionat din această funcție în decembrie 2000, după pierderea alegerilor de către CDR 2000.

La data de 12 ianuarie 2001, Costin Georgescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cipru , fiind rechemat în țară la data de 24 august 2004. Costin Georgescu este căsătorit și are două fete.