Avertisment CNAIR: Aplicație mobilă neautorizată, care îi păcălește pe șoferi la plata rovinietei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) atrage atenţia asupra unei aplicaţii mobile care nu este autorizată pentru achiziţia rovinietei şi prin care utilizatorii achită costuri suplimentare.

Iun 13, 2023 - 15:17
Urmărește-ne peGoogle news
Avertisment CNAIR: Aplicație mobilă neautorizată, care îi păcălește pe șoferi la plata rovinietei
Imagine cu caracter ilustrativ

”CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din România că aplicaţia mobilă Aircash nu este autorizată pentru încasarea tarifului de utilizare (rovinietă). Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul deţinut de către CNAIR, disponibil la adresa www.erovinieta.ro, sau la distribuitorii autorizaţi, ale căror puncte de distribuţie/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie.”

CNAIR adaugă că nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web/aplicaţii mobile neautorizate.

”În acelaşi timp, subliniem faptul că, la achiziţionarea unei roviniete prin intermediul aplicaţiei Aircash, utilizatorii achită costuri suplimentare faţă de preţul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislaţia în vigoare, iar prin aplicația Aircash suma achitată este de 5 euro, din care 2 euro reprezintă taxa VOI (Vignette Online Identification)”, mai precizează compania.