Greva din educaţie continuă şi luni, anunţă liderii de sindicat după ultimele consultări de la Palatul Victoria
Liderii de sindicat, după ieşirea de la Guvern: Luni va fi grevă - Premierul Ciucă a anunţat oferta guvernului
"Concluzia este foarte clară. Am primit oferta Guvernului, ne-am consultat cu colegii noştri, dar aceştia ne-au transmis foarte clar că vor să vadă proiectul de act normativ. Înţeleg că va fi pus azi în dezbatere publică. Colegii îl vor putea vedea. Ne vom pronunţa luni la ora 10:00. Am avut cerinţe minimale. Una dintre ele nu a fost încă îndeplinită. Am cerut să se achite în totalitate creşterea salarială pe viitoarea grilă de salarizare din 2024. Răspunsul guvernului a fost că se va acorda prima tranşă la 1 ianuarie 2024, iar cealaltă în 2025. E logic să primească colegii actul normativ, şi ne vor da un răspuns. Până atunci, greva continuă", a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret.
"Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate şcolile. Ceea ce ni s-a oferit se cunoaşte", a intervenit şi Simion Hâncescu, preşedintele FSLI.
Întrebat dacă vor fi recuperate săptămânile în care nu s-au făcut cursuri, Hâncescu a spus că "şcoala nu e magazin, nu poţi pune lacăt. Logic, lecţiile care nu au fost predate trebuie recuperate".
"La ora 9, am avut o nouă consultare cu reprezentaţii sindicatelor. Am considerat că este absolut corect şi transparent ca dialogul să poată să fie adus la cunoştinţa tuturor dascălilor, pe măsurile agreate împreună cu reprezentanţii sindicatelor. În felul acesta, la nivelul coaliţiei, pentru că la această întâlnire am participat împreună cu dl preşedinte al PSD Marcel Ciolacu, cu ministrul Educaţiei, cu ministrul Muncii, cu secretarul general al Guvernului, am vrut ca finalul să fie cât se poate de concludent pentru noi toţi. Ne dorim, şi am afirmat de fiecare dată, să încheiem acest conflict de muncă. Pentru că este o chestiune de responsabilitate faţă de sistemul de educaţie, faţă de copii, faţă de părinţi. În felul acesta, pornind de la faptul că sumele pe care le-am asumat în ordonanţa de urgenţă pe care am adoptat-o astfel încât să putem să încheiem acest conflict, în cea pe care o vom pune în transparenţă astăzi, am agreat cu sindicatele creşterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât şi cel didactic auxiliar, la nivelul de 25%.
De asemenea, am agreat ca începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. De asemenea, procentul de 40% din vechea ordonanţă de urgenţă va creşte la 50% din 1 ianuarie 2024. Desigur, vom acorda acele sume de formare profesională, de 1500 în octombrie pentru personalul didactic şi 500 lei pentru personalul nedidactic", a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.