Greva din educațiie - Nicolae Ciucă: „Înțelegem neajunsurile! Tot ceea ce ne-am asumat a fost concretizat”
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, un memorandum având ca temă adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice.
„Suspiciunile sunt îndreptățite, dar au avut un partener onest în a rezolva aceste probleme. Astăzi vom aproba un memorandum exact cu elementele de referință legate de prevederile salariale pentru debutanții din educație în grila specifică noii legi a salarizării și celelalte măsuri privind investițiile în infrastructura din învățământ”, a spus premierul în ședința de Guvern.
Aprobăm memorandumul și sunt convins că odată ce va fi publicat în Monitorul Oficial dascălii vor înțelege seriozitatea angajamentului și vor lua decizia de a reveni la catedră”, a mai spus premierul.