Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament din Bacău - Locatarii au anunțat la 112 că în imobil miroase puternic

Două femei au fost găsite fără viață, luni, 5 iunie, într-un apartament din centrul orașului Bacău.

Iun 5, 2023 - 21:21
Urmărește-ne peGoogle news
Două femei au fost găsite fără viață într-un apartament din Bacău - Locatarii au anunțat la 112 că în imobil miroase puternic
Foto: Captură Video

Ușa era încuiată pe dinăuntru, iar trupurile celor două erau în stare de putrefacție.

Surse din rândul anchetatorilor citate de Știrile Pro Tv au anunțat că sunt luate în calcul atât varianta că una dintre femei să o fi ucis pe cealaltă, apoi să îşi fi luat viaţa, cât şi posibilitatea unei duble sinucideri.

Una dintre femei ar avea în jur de 40 de ani iar cealaltă aproximativ 70 de ani.

Oamenii din bloc au anunțat la 112 că în imobil mirosea puternic. Pompierii au spart uşa locuinţei.

Înăuntru erau cele două femei, cu trupurile în putrefacţie.

Cercetările au fost preluate de către procurori, care vor stabili ce s-a întâmplat în apartament.