„Greva continuă!” - Profesorii, nemulțumiți de salariile majorate prin OUG: „Nu ne-ați convins că vreți să investiți în Educație!”
Textul ordonanţei de urgenţă privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ îi nemulțumește pe reprezentanții dascălilor, care anunță că greva va continua. Sindicatele din Educație consideră că sumele prevăzute în OUG 53/2023 „sunt prea mici” și spun că Executivul nu i-a convins că intenționează să investească cu adevărat în Educație.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” au emis duminică, 4 iunie, un comunicat comun în care anunță că protestele din Educație vor continua, chiar și după ce guvernul a emis OUG 53/2023.
Cele două organizații sindicale cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei.
Textul prevedea ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic.
„Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării”, se arată, duminică, într-un comunicat de presă comun al celor două federaţii.
Sindicaliştii atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă „sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani”, solicitând scurtarea acestei perioade.
„Menţionăm că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici”, adaugă ei.
„Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ) şi până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ. Aici, domnilor politicieni, domnule preşedinte, este problema. Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, afirmă reprezentanţii dascălilor.
Ei amintesc că unul dintre punctele pentru care dascălii au semnat pentru grevă este creşterea finanţării:
- „Degeaba aţi votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învăţământ a unei finanţări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveţi de gând să o şi respectaţi şi veţi proroga aplicarea acestui articol, aşa cum aţi prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie.
- Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veţi acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învăţământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această «cheltuială». Aveţi însă 6 luni să vă pregătiţi. Aveţi 6 luni în care puteţi reforma statul, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteţi acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învăţământ.
- Avem nevoie de educaţie, iar educaţia are nevoie de finanţare! Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională! Şi nu numai pentru noi, angajaţii din sistem, ci şi pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeţi şi pe care încercaţi, prin declaraţii, să-i întoarceţi împotriva noastră!”, conchid sindicaliştii.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că Guvernul a oferit tot ceea ce au cerut dascălii pe termen scurt, mediu şi lung şi speră ca de marţi dascălii să revină la şcoală, începând de marţi.
„Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale?”, a întrebat şeful statului, care a adăugat că o generaţie întreagă trebuie să dea examenul de Bacalaureat şi să meargă apoi la universităţi.
„Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bac-ul şi să meargă la universităţi. Deci îi pune în dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Încă o dată, le-a dat tot ce au cerut. Acuma în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionali şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal”, a conchis preşedintele Iohannis.