Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor: În momentul de față vorbim despre amânarea examenelor

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a făcut noi declarații despre stadiul grevei generale care a paralizat sistemul de educație din România.

Mai 29, 2023 - 12:01
Urmărește-ne peGoogle news
Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor: În momentul de față vorbim despre amânarea examenelor
Foto: Fsli Romania / Facebook

Liderii sindicatelor din Educaţie vor avea luni, la ora 14:00, o întâlnire cu ministrul muncii, Marius Budăi, discuţiile axându-se pe viitoarea grilă de salarizare din sistem, care să aibă ca reper salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

'A fost o pandemie și spre deosebire de alte state care au anulat toate examenele, în România examenele au fost susținute. În momentul de față vorbim de amânarea examenelor pentru că suntem în această acțiune de protest fără precedent și rugăm copiii și părinții să ne înțeleagă și să fie alături de noi. Cred că domnii de la Guvern nu și-au dat seama cam care este amploarea nemulțumirilor, la nivel național, în sistemul de învățământ preuniversitar. Cred că nu și-au imaginat că se poate ajunge aici. Nu s-au gândit că poate să existe atâta unitate și solidaritate, că putem fi susținuți de părinți și nu numai, dar parcă au vrut să vadă dacă ce se întâmplă în momentul de față este posibil.', a declarat Marius Nistor. 

'Așa au început discuțiile cu ei. Nu înțeleg că această categorie socio-profesională are orgoliul ei, demnitatea ei, și nu poate accepta firimituri sub formă de vouchere sau carduri, atât timp cât a observat că statul român nu a avut nicio reținere să crească salariile în alte domenii. Nu avem nimic cu nimeni, dar oamenii văd și pot să filtreze informațiile care apar și să ia decizii în cunoștință de cauză. Consider că, în momentul de față, ne-a auzit o țară întreagă, ținând cont că este o solidarizare fără precedent cu cadrele didactice cu cei care lucrează în sistemul de învățământ.', a spus Nistor.

'Politicienii nu știu ce au înțeles. Mă îndoiesc că au priceput ceva vizavi de ceea ce se întâmplă în momentul de față, pentru că atâta vreme cât majoritatea salariaților din învățământ au intrat într-o acțiune de protest și suntem în a șasea zi de grevă generală și ne pregătim de unul dintre cele mai mari marșuri de protest, la care vor veni peste 20 de mii de colegi din București în primul rând, dar și din țară. Iar ei vorbesc în continuare de aceeași propunere care a fost refuzată săptămână trecută, este clar că sunt într-o lume a lor, într-o lume a politicienilor, într-o lume care a pierdut orice contact cu lumea asta a celor mulți, cu problemele și necazurile lor', a mai zis Nistor.

Chestionat despre cum vor decurge mai departe negocierile, Marius Nistor a menționat:

'Nu e vorba de flexibilitate aici. Noi discutăm până la urmă despre ceva mai mult decât creșterile salariale. Este vorba de statutul nostru social, al celor din învățământ, de demnitate și respect. Ori până în momentul de față, cadrele didactice și cei care lucrează în sistem au fost jigniți, desconsiderați și bineînțeles ignorați de cele mai multe ori. Greva este foarte importantă ca acțiune în sine, pentru că se dorește nu numai tragerea unui semnal de alarmă, ci se dorește un restart la nivelul societății, pentru că educația nu e numai a noastră, ci a tuturor, și în momentul în care noi venim și prezentăm niște nemulțumiri legate nu numai de resursa umană, ci și de celelalte probleme ale sistemului este clar că rezolvarea lor poate influența în bine viitorul a trei milioane de copii.', a mai spus Marius Nistor.

Sursa: DCNews