Reținut după ce s-a dat polițist la „mascați“ ca să agațe fete - Legitimația falsă l-a dus în arest
Un tânăr din Târgu Mureș a fost reținut pentru 24 de ore pentru că și-a confecționat o legitimație de poliție. El se lăuda, în special domnișoarelor, că este luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În data de 25 mai 2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au efectuat o percheziție, în Târgu-Mureș, la locuința unui bărbat de 31 de ani, care și-a confecționat o legitimație de poliție falsă. Cu ocazia percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat legitimația în cauză.
Tânărul s-a recomandat mai multor persoane din Târgu-Mureș, în special domnișoarelor, pentru a le atrage atenția, ca fiind luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Informația a ajuns și la urechile adevăraților polițiști și au început cercetările în cauză.
Falsul agent s-a ales cu un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri oficiale”.
„În fapt, în baza activităților investigative derulate și a informațiilor obținute, polițiștii s-au sesizat din oficiu, la data de 27 aprilie a.c., cu privire la faptul că cel în cauză și-ar fi confecționat o legitimație de poliție falsă, cu care s-ar fi recomandat mai multor persoane din municipiul Târgu-Mureș ca fiind polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș - Serviciul pentru Acțiuni Speciale. De asemenea, cercetările au relevat faptul că acesta și-ar fi confecționat singur legitimația și s-ar fi recomandat a fi polițist începând cu anul 2022”, a transmis IPJ Mureș.
În urma percheziției, bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri, fiind reținut pentru o perioadă de 24 de ore. După ziua petrecută în arest, tânărul a fost pus în libertate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri oficiale”.
Sursa: Adevărul