Curtea de Apel București a decis achitarea fostului șef ANAF Sorin Blejnar, pentru primirea unei mite de 1,2 milioane de euro

Motivul invocat de judecători a fost că nu există probe în sprijinul acuzației că Blejnar a luat mită.

Urmărește-ne peGoogle news
Curtea de Apel București a decis achitarea fostului șef ANAF Sorin Blejnar, pentru primirea unei mite de 1,2 milioane de euro
Imagine cu caracter ilustrativ

În acelaşi dosar, au fost achitaţi Andreea Florentina Blejnar (soţia lui Sorin Blejnar), Viorel Comăniţă (fost vicepreşedinte al ANAF, cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor) şi Sorin Florea (comisar general adjunct al Gărzii Financiare).

De asemenea, instanţa a ridicat sechestrul pus pe averea inculpaţilor. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Sorin Blejnar a mai fost condamnat într-un alt dosar, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă a fost eliberat condiţionat după ce a executat jumătate din pedeapsă.