Președintele Iohannis anunță amânarea rotativei - Nu se face rotativa Guvernului în timpul grevei profesorilor
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că rotativa guvernamentală nu se va face atât timp cât este grevă în Educație. Șeful statului a precizat că nu poate oferi o dată exactă, dar că este important ca procedura să fie clară.
"Fiind azi joi și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă reușim să începem procedura mâine sau peste câteva zile. Nu e important dacă mâine sau peste o săptămână – două se face rocada. Important e să avem o procedură clară, să avem stabilitate. (...) Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta dacă mâine se încheie greva. E nevoie ca Guvernul și coaliția să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri", a declarat șeful statului, la Sibiu.
Președintele a vorbit și despre solicitările cadrelor didactice, afirmând că acestea sunt întemeiate și "este greu de înțeles de ce dascălii sunt o categorie care câștiga puțin".
Pe de altă parte, Klaus Iohannis, el însuși profesor, nu le dă o veste bună colegilor care sunt la catedră. "Trebuie să știm că lucrurile nu pot fi corectate de azi pe mâine. Trebuie să vedem ce se poate face repede, dar există voință pentru a face aceste lucruri. Aceste chestiuni se vor rezolva într-un viitor îndepărtat.
Am rămas surprins că nimeni din organizatorii grevei nu au constatat ca in această perioadă Parlamentul a aprobat noile legi ale Educației. Mi-aș fi dorit ca și cei care orbesc în ultima vreme despre ce ar trebui să facem să constate că am făcut pași și vom face în continuare. Dascălilor le spun să aibă încredere", a afirmat Iohannis.