Vasile Dîncu: Se vor găsi bani pentru profesori - Nu se poate ca salariul unui procuror să fie de 4 ori mai mare decât al unui profesor
Anunț de forță al președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu: „de data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze”. „Cu siguranță se vor găsi bani, dar nu va fi în niciun caz neapărat o bilă albă, pentru că nu se va putea ajunge la un nivel satisfăcător de salarizare pentru profesor chiar după această criză, chiar după negocieri, după părerea mea, sunt foarte multe lucruri de făcut aici”, a declarat senatorul social-democrat într-o emisiune la TVR.
Din declarațiile făcute la TVR, reiese că Vasile Dîncu a fost implicat în scrierea programului de guvernare al executivului Marcel Ciolacu ce urmează să preia conducerea Palatului Victoria, inclusiv pe capitolul Educație.
„E un început care nu este neapărat favorabil lui Marcel Ciolacu, chiar dacă până la urmă se rezolvă această criză. Este până la urmă, o bilă neagră și pentru unii, și pentru alții. Este o bilă neagră pentru coaliție”, a declarat Vasile Dîncu, în contextul în care profesorii sunt în prima grevă generală din ultimii 18 ani, solicitând majorări de salarii. Precizăm că salariul unui profesor debutant este de 2.400 de lei în prezent.