Președintele Iohannis, prima reacție după decizia CEDO privind cuplurile de acelaşi sex: „O temă complicată pentru România”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după decizia CEDO privind respectarea vieţii private şi de familie, că este o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul şi şi-a exprimat convingerea se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezonabil crede că se vor găsi cele mai bune soluţii.
”În privinţa deciziei de la CEDO e o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul”, a spus preşedintele.
”Sunt convins că se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezonabil cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”, a mai arătat Iohannis.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marţi, că România a încălcat articolului 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex.
Decizia a fost luată cu cinci voturi la 2, în procesul intentat de Buhuceanu, Ciobotaru şi alte 20 de familii împotriva României.
Asociaţia ACCEPT a transmis că este vorba despre o ”hotărâre istorică”, iar ”România trebuie să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex”.
Patriarhia Română a transmis, marţi, o reacţie cu privire la parteneriatul civil, după ce CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, parteneriatul civil este ”o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi” şi legalizează concubinajul.