Mai multe persoane din Gorj au ajuns la spital după ce au mâncat ciorbă cu pesticide gătită de bunica familiei

Șase persoane din Gorj au ajuns la spital miercuri, 10 mai, după ce au mâncat ciorbă cu pesticide.

Mai 11, 2023 - 15:11
Urmărește-ne peGoogle news
Mai multe persoane din Gorj au ajuns la spital după ce au mâncat ciorbă cu pesticide gătită de bunica familiei
Imagine cu caracter ilustrativ

La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost internați trei adulți și trei copii, între care și doi bebeluși de 8 și 10 luni.

Două familii din Târgu Jiu și Dănești au participat la o masă de familie, unde a fost servită o ciorbă gătită de o bunică. Femeia a folosit o sticlă în care se aflau pesticide, crezând că este vorba de apă.

Cei invitați la masă și-au dat seama ce s-a întâmplat și au mers toți la spital.

Analizele nu au depistat prezența unor substanțe toxice în sânge.

Pacienții au rămas însă în continuare la unitatea medicală, sub supraveghere de specialitate. Cel mai probabil, substanțele toxice au fost eliminate prin fierbere sau nu au fost prezente în ciorbă într-o cantitate mare, scrie gds.ro.