Proiect: Pedeapsă cu închisoare pentru neplata cu rea-credință a trei luni de pensie de întreținere stabilită și pe cale notarială
Neplata cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilită și pe cale notarială, în afara celei judecătorești, ar putea fi pedepsită cu amendă sau închisoare, potrivit unei propuneri legislative a grupului deputaților PNL.
Propunerea legislativă a deputaților liberali modifică un alineat din articolul 378 din legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, care se referă la abandonul de familie.
Prin urmare, neplata cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească sau notarială s-ar putea pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Sursa citată arată că inițiatorii invocă faptul că divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat şi de notarul public, dacă aceştia convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să-l poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, alte aspecte.
Totodată, deputații PNL susțin că modificarea textului în sensul propus este absolut necesară pentru a asigura egalitatea în drepturi a tuturor copiilor.
„Reamintim că potrivit art. 483 alin (2) din Codul civil, autoritatea părintească se exercită de către părinţi exclusiv în interesul superior al copilului (sintagma o regăsim şi în alte texte ale legislaţiei civile, dar şi în doctrină, fiind considerat reperul esenţial din perspectiva scopului reglementărilor în materie)", se arată în expunerea de motive, potrivit sursei citate.
„Este elementar că, indiferent dacă se stabileşte pe cale judiciară sau notarială, în acord cu textele legale sus menţionate, pensia de întreţinere în favoarea copilului trebuie să aibă obligatoriu acelaşi regim juridic pentru toţi copiii, indiferent de cum şi unde divorţează părinţii. Din punct de vedere civil, obligaţia de ordin patrimonial nu presupune diferenţe, însă din perspectiva normelor de drept penal, observăm o protecţie suplimentară şi discriminatorie a copiilor părinţilor care divorţează în instanţă, în defavoarea copiilor părinţilor care divorţează la notar", se mai arată în expunerea de motivă a proiectului de lege.
Sursa: Adevarul.ro