Premierul Ciucă: Opt spitale urmează să fie construite, moderizate sau renovate. Vorbim de programul prin care sectorul de sănătate beneficiază de aproximativ 2 miliarde de euro din PNRR
Ministrul Sănătății semnează joi contractele de finanțare pentru infrastructura spitalicească nouă, din cadrul PNRR, pentru patru mari spitale militare din Sibiu, Piteşti, Craiova şi Braşov.
După această ședință, domnul ministrul Rafila va semna opt contracte pentru opt investiții în sectorul de sănătate prin PNRR. Sunt opt spitale din cele 27 de unități sanitare care urmează să fie construite, moderizate sau renovate și discutăm de acest program prin care sectorul de sănătate din România beneficiază de aproximativ 2 miliarde de euro din PNRR, a spus prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Totodată, vor fi semnate contractele şi pentru alte patru spitale sau corpuri noi în cadrul unor unităţi spitaliceşti.
Este vorba despre investiţii care vizează asigurarea de noi servicii medicale, îmbunătăţirea calităţii serviciilor existente, precum şi investiţii în echipamente medicale pentru infrastructura sanitară nou construită sau renovată şi pentru care România are la dispoziţie peste 2,1 miliarde de euro prin PNRR.