Un jandarm prins beat la volan în timp ce „fura” mireasa de la o nuntă, a primit o pedeapsă care-i permite să rămână în sistem
Un jandarm prins băut la volan, în timp ce ”fura” mireasa de la o nuntă, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz pentru o pedeapsă cu amânarea aplicării. Decizia îi permite să rămână în sistemul militar.

Deoarece este jandarm, dosarul a fost judecat de magistrații militari ai Tribunalului Militar Cluj-Napoca, iar o primă decizie a venit în data de 18 aprilie 2023. Potrivit motivării instanței fapta s-a petrecut în noaptea de 18 septembrie 2022.
„La data de 18.09.2022, în jurul orei 00:41, inculpatul plutonier din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba a fost oprit în trafic de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Aiud -Serviciu Rutier, în timp ce se afla la volanul autovehiculul. În acest context, întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testului specific în vederea stabilirii alcoolemiei. Astfel, utilizându-se aparatul alcooltest s-a procedat la testarea inculpatului, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică la proba numărul 1, prelevată la ora 01:00, alcoolemia acestuia a fost 1,02 g ‰, iar la proba numărul 2, prelevată la ora 02:00 alcoolemia a fost 0,82 g‰”, se arată în motivarea instanței, citată de alba24.ro.
În acordul de recunoaștere al vinovăției semnat cu procurorul de caz, jandarmul a specificat că își recunoaște în totalitate vinovăția și regretă fapta. Acesta a declarat că a fost la un eveniment, respectiv o nuntă la o rudă mai îndepărtată.
”La evenimentul respectiv a consumat băuturi alcoolice, câteva pahare de vin, fără a mai reţine exact câte anume, iar în jurul orelor 00:40 mireasa l-a rugat să o ducă la un alt local, aflat la aproximativ 50 de metri, peste o vale de locaţia respectivă, fiind vorba de o tradiţie numită „furatul miresei”. Întrucât afară ploua foarte tare, a luat autoturismul personal şi s-au deplasat pe str. Meseriaşilor din Aiud, moment în care a fost oprit de organele de poliţie. A luat la cunoştinţă de rezultatului buletinului de analiză toxicologică pe care a arătat că nu îl contestă”, a spus jandarmul, potrivit motivării instanței.
Bărbatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și a fost obligat la 30 de zile de muncă în folosul comunității.
Sursa: ziare.com