Violență într-un microbuz pe ruta Bacău-Onești. Șoferul lovește o femeie cu pumnii în cap pentru că nu voia să stea jos

Imagini șocante au fost surprinse într-un microbuz de pe pe ruta Bacău – Onești.

Mar 31, 2023 - 11:26
Urmărește-ne peGoogle news
Violență într-un microbuz pe ruta Bacău-Onești. Șoferul lovește o femeie cu pumnii în cap pentru că nu voia să stea jos
Foto: Captură Video

Imagini șocante au fost filmate într-un microbuz care face curse regulate între Bacău și Onești. Șoferul mașinii a luat la bătaie o femeie, lovind-o cu pumnii în cap, pentru că aceasta nu a vrut să stea jos pe scaun în mijlocul de transport, ci în picioare.

În imaginile video, postate ulterior pe internet, se vede cum bărbatul o înjură și o lovește cu pumnii în cap pe femeie. Culmea este că nimeni din microbuz nu intervine să ia apărarea femeii. La un moment dat se aude un alt pasager care îi spune șoferului să o lase în pace pe vârstnică, dar nimeni nu se ridică pentru a-l opri.

"Stai pe scaun, cum îți spun eu", îi spune bărbatul femeii, apoi o lovește cu pumnul în cap, chiar în momentul în care aceasta încearcă să îi explice calm de ce ea vrea să stea în picioare.

După este lovită femeia îi răspunde, înjurându-l, iar acesta se întoarce și începe să o lovească cu sălbăticie și de mai multe ori, tot cu pumnii în cap.

Ulterior, poliţiştii din cadrul IPJ Bacău au văzut imaginile şi au demarat o anchetă.

"Persoana din imaginile video a fost identificată de polițiști. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani, din mun. Onești. Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, se fac verificări în vederea identificării victimei, întrucât, până în acest moment nu a fost depusă plângere", susțin reprezentanții IPJ Bacău.

Sursa: DCNews