Un șofer din Dolj a fost prins în timp ce petrecea la volan, în trafic, cu friptură, bere, țigări şi manele

Un șofer din Dolj a fost oprit de polițiști, care au descoperit că situația era mult mai gravă decât și-au imaginat. Bărbatul dădea o adevărată petrecere la volan, cu friptură, bere, țigări și muzică lăutărească!

Mar 27, 2023 - 19:23
Urmărește-ne peGoogle news
Un șofer din Dolj a fost prins în timp ce petrecea la volan, în trafic, cu friptură, bere, țigări şi manele
Foto: Captură Video

Şofer prins în timp ce petrecea la volan, în trafic, cu friptură, bere, țigări şi manele. Poliţiştii l-au oprit în plină zi, pe un drum județean din Dolj, deoarece circula haotic. Când să-l legitimeze, agenții au avut parte de o surpriză: în autoturism părea că are loc o adevărată petrecere privată.

„O friptură pe scaunul din dreapta, sticla de bere în suport, țigara aprinsă în mâna dreaptă, muzica lăutărească la maximum iar cu mâna stânga învârtea de volan.

Nu este vreo poveste gogonată, ci un scenariu întâlnit de colegii noștri de la Secția 7 Plenița din Dolj. Mai exact, este vorba despre un bărbat de 48 ani care, cel mai probabil a vrut să fie alături de polițiști, să sărbătorească și el Ziua Poliției Române.

Colegilor noștri, Nicușor și Ruxandra, le-a atras atenția un autoturism care circula haotic pe un drum județean. După ce au procedat la oprirea șoferului, au avut surpriza să constate că bărbatul aflat la volan dădea o “petrecere” privată, cu friptură, bere și muzică.

Dincolo de ridicolul situației, colegii noștri au constatat că bărbatul nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice și avea o concentrație de 1,53 mg alcool pur în aerul expirat.

Acest inconștient putea să genereze o tragedie pe drumul public, mai ales că circula ziua în amiaza mare când nivelul traficului auto și pietonal era ridicat. Felicitări pe această cale lui Nicușor și Ruxandrei pentru flerul de care au dat dovadă, dar și pentru faptul că l-au condus direct în arest pe șoferul de ocazie, fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore”, a scris Sindicatul Europol pe Facebook.