Câțiva români din Italia ademeneau tineri gay pe un site de dating, apoi îi jefuiau și îi băteau - Cel puțin 11 victime au fost hărțuite

Trei români au uimit presa din Italia prin acțiunile lor contra comunității gay. Cei trei conaționali, care locuiesc în Perugia, Italia, au fost arestați după ce au răpit, au agresat fizic și au jefuit 11 băieți homosexuali.

Mar 20, 2023 - 22:27
Urmărește-ne peGoogle news
Câțiva români din Italia ademeneau tineri gay pe un site de dating, apoi îi jefuiau și îi băteau - Cel puțin 11 victime au fost hărțuite
Imagine cu caracter ilustrativ

Românii i-au ademenit pe tineri pe site-uri de dating online, iar, ulterior, i-au bătut, jefuit și umilit. „Dacă nu ne dai banii, le vom spune tuturor că ești gay și vom posta fotografiile pe care le-am schimbat pe internet”, spuneau agresorii.

Cel puțin 11 victime au fost prinse și hărțuite în ultimele săptămâni, notează publicația Il Messaggero.

Între februarie și martie 2023, Linia de Asistență Gay din Italia (număr gratuit 800713713) împotriva homobistransfobiei a strâns marturii de la 8 băieți homosexuali care au povestit că au fost jefuiți, amenințați și insultați în timpul întâlnirilor care au avut loc la Roma și în împrejurimi.  

Potrivit publicației citate, întâlnirile au avut loc în Castele, iar printre victime s-au numărat trei tineri de 19 și 20 de ani. Băieții au spus că după ce au fost abordați online, s-au întâlnit cu agresorii.

Ei au fost obligați să se urce într-o mașină și au fost duși în locuri izolate și au fost agresați și jefuiți. De cele mai multe ori, victimele au fost și umilite cu insulte homofobe.

„Gay Help Line a oferit imediat suport juridic și psihologic persoanelor implicate, spune Alessandra Rossi, coordonatorul numărului gratuit, sprijinindu-i atât pe cei care au raportat, cât și pe cei care nu și-au găsit încă curajul să o facă”, mai arată articolul.

 „Munca de solidaritate și mediere cu victimele este esențială pentru a opri acțiunile violente care expun mulți tineri la pericol”, a declarat avocatul Alessandro Cataldi, șeful secției juridice a Liniei de ajutor gay 800713713.