Mutare pe scena politică - Drulă anunță o alianță cu Orban și Tomac pentru alegerile din 2024

Cătălin Drulă anunță o posibilă alianță USR cu Forța Dreptei și PMP, o mutare surprinzătoare, dar prevestită de imaginea în care președintele USR apărea alături de Ludovic Orban.

Mar 16, 2023 - 18:22
Urmărește-ne peGoogle news
Mutare pe scena politică - Drulă anunță o alianță cu Orban și Tomac pentru alegerile din 2024
Imagine cu caracter ilustrativ

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că sunt discuţii cu Forţa Dreptei şi PMP pentru a fi construit "în jurul USR" polul de dreapta ca alternativă pentru alegerile din 2024, însă acestea se desfăşoară fără grabă pentru că "e bine ca lucrurile să fie aşezate"

El a fost întrebat de jurnalişti care este stadiul discuţiilor cu Forţa Dreptei şi PMP privind o posibilă alianţă politică. Liderul USR a răspuns că acestea sunt ”în curs” şi că lucrurile nu trebuie grăbite.

”Lucrăm să construim în jurul USR un pol de dreapta pentru o alternativă pentru alegerile din 2024. Nu grăbim lucrurile, au ritmul lor, e bine ca lucrurile să fie aşezate. Acesta este stadiul în momentul de faţă”, a afirmat liderul USR.

El s-a arătat convins că "se va ridica un val în 2024 împotriva acestui tip de guvernare PSD-PNL, un val în sprijinul unei alternative oneste construite în jurul USR".

"Pentru 2024, construim acea alternativă în care românii să îşi pună speranţa, pentru că alegerea va fi simplă. De o parte, este PSD, cu o anexă PNL (...), într-un colţ este o opţiune extremistă, iar opţiunea reală, modernizatoare, de oameni cu capul pe umăr, oameni oneşti, este la USR", a subliniat Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, USR propune pentru 2024 un model de guvernare în interesul comunităţii.

Declarația vine și-n contextul în care se vorbește tot mai mult despre un nou USL pentru alegerile din 2024, datorită înțelegerii bune dintre liderii PNL și PSD, respectiv Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Tot mai des se vehiculează scenariul unui tandem politic, care nu este negat de cei doi, din contră, aceștia exprimându-și aprecierile publice.

Sursa: DCNews