Un agent de poliție judiciara care a cerut mită 300.000 de euro a fost săltat de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 martie a unui agent de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Criminalității Economice.

Mar 2, 2023 - 13:41
Urmărește-ne peGoogle news
Un agent de poliție judiciara care a cerut mită 300.000 de euro a fost săltat de DNA
Imagine cu caracter ilustrativ

Acesta este suspectat pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență,

și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, a anunțat DNA, într-un comunicat.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la o persoană vizată în cauza respectivă, pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar).

Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că:

  • acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală;
  • acesta ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare.

În același context, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv dar și cum se vor derula cercetările în continuare.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Bîzăran Mihai-Cătălin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 02 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: ziare.com