Un agent de pază a fost găsit mort lângă un șantier din apropierea Capitalei

Un agent de pază a fost găsit mort, luni dimineaţă, în apropierea unui şantier din Baloteşti de către colegiim săi, poliţiştii demarând cercetările pentru a stabili în ce împrejurări a survenit decesul.

Feb 13, 2023 - 13:24
Urmărește-ne peGoogle news
Un agent de pază a fost găsit mort lângă un șantier din apropierea Capitalei
Imagine cu caracter ilustrativ

”La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 7:24, poliţiştii din Otopeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în proximitatea unui şantier din Baloteşti, un bărbat a fost găsit decedat, de către colegii săi. La faţa locului, poliţiştii oraşului Otopeni au identificat persoana decedată, ca fiind un bărbat în vârstă de 57 de ani, care era angajat ca agent de securitate, având în pază obiectivul din apropiere”, a transmis, luni, IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că, din primele verificări, bărbatul nu prezenta urme de violenţă.

”A fost anunţat Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea activităţilor din competenţă. În prezent poliţiştii din Otopeni efectuează activităţi specifice pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.