Premierul Natalia Gavrilița a demisionat - Omul Maiei Sandu, în cărți să preia postul
Situație de criză la Chișinău. Premierul Natalia Gavrilița a demisionat vineri, în urma unei reuniuni de urgență. Potrivit presei locale, Dorin Recean, consilierulul președintelui Maia Sandu ar urma să fie desemnat drept succesor.

"După un an și jumătate în fruntea acestui guvern a venit timpul să-mi anunț demisia din această funcție. Cei care au făcut asta au sperat că vom ceda presiunilor. Miza inamicilor țării noastre a fost că vom proceda la fel ca guvernările precedente. Oechipa cu care am lucrat la Guvern a fost oe chipă de oameni constructivi. Republica Moldova intră într-o fază nouă”, a anunțat premierul demisionar.
„Republica Moldova intră într-o fază nouă în care prioritatea țării este securitatea. În aceste 18 luni de mandat am guvernat în regim de criză continuă”, a mai spus Natalia Gavriliță, vineri.
Gavriliță a vorbit despre următorii pași pe care Rebublica Moldova trebuie să-i facă pentru a adera la Uniunea Europeană.
„M-am convins că Republica Moldova are mulți prieteni la Bruxelles și suntem așteptați cu brațele deschise. Întreaga lume trece printr-o perioadă dificilă, am avut onoarea să fiu prim-ministru al acestei țări și voi rămâne în slujba poporului meu. Eu cred în Moldova, cred în dumneavoastră, cetățenii acestei țări. Plec de la conducerea guvernului cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată.”.
Natalia Gavriliță ocupă funcția de premier al Republicii Moldova din data de 6 august 2021. Anterior, a fost ministru al Finanțelor al Republicii Moldova în perioada 8 iunie – 14 noiembrie 2019, pe când prim-ministru era Maia Sandu.