Aparatele DrugTest ale Poliției Rutiere dau rateuri de aproape 50% - Explicațiile unui șef de IPJ

Aproape jumătate dintre șoferii din Alba testați pozitiv cu paaratul DrugTest al Poliției Rutiere au fost absolviți de acuzații după realizarea analizelor medicale.

Feb 10, 2023 - 12:09
Urmărește-ne peGoogle news
Aparatele DrugTest ale Poliției Rutiere dau rateuri de aproape 50% - Explicațiile unui șef de IPJ
Foto: 7Media / Imagine cu caracter ilustrativ

În anul 2022 au fost depistați 114 conducători sub influența substanțelor psihoactive, iar de la începutul anului 2023 au fost identificați alți 27 de șoferi.

Din cei care au ieșit pozitiv în 2022, aproape jumătate au fost confirmați și în urma analizelor de laborator. Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a declarat că nu aparatele DrugTest ar fi problema, ci aparatura pe care o are în dotare serviciul de medicină legală.

”Noi lucrăm cu aparate omologate. Poate instrumentele de la spital nu sunt la nivelul care trebuie”, a spus Florin Dogaru.

Acesta a spus că este posibil ca cei de la medicină legală să nu aibă instrumentele cu care să identifice noile substanțe psihoactive. În țara noastră, noile substanțe psihoactive (NSP-uri) sunt printre cele mai consumate droguri.

„Dovadă că o mare parte din teste sunt confirmate și la analizele de sânge, putem ajunge la concluzia că aparatele cu care lucrăm sunt în regulă”, a precizat și comisarul șef Darius Bic, adjunct al şefului IPJ Alba.

”Problema se pune la acele examinări sau expertize care se fac la serviciile de medicină legală, să vedem dacă dânșii au aceste instrumente la nivelul actual al acestor substanțe psihoactive care sunt folosite, noi substanțe, NSP-uri cum le numesc acești oameni care folosesc, iar pe segmentul de cocaină, este un drog scump și trebuie să și-l permită, și atunci frecvent găsim acest segment de NSP-uri”, a adăugat Florin Dogaru.

Conform Codului Rutier, mijlocul tehnic certificat reprezintă „dispozitivul care dovedește consumul de substanțe psihoactive ori prezența în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulație”. Doar că, în realitate, pentru a proba consumul de droguri, un şofer e trimis şi la analize de urină şi de sânge. Ca atare, aparatul este doar „un detector".

Potrivit specialiștilor, aparatele de tip drugtest detectează anumite substanţe, nu măsoară. Ca atare, nici nu sunt verificate metrologic. Aparatele de tip etilotest, în schimb, sunt aparate de măsurat și indică o cantitate de alcool în aerul expirat.