Poliția animalelor din landul german Renania-Palatinat a descoperit că o femeie avea în propriul apartament cel puțin 800 de șobolani

Săptămâna trecută, poliţia animalelor din land a eliberat 400 de şobolani din casa femeii situată lângă oraşul Altenkirchen, transmite DPA.

Feb 8, 2023 - 11:25
Urmărește-ne peGoogle news
Poliția animalelor din landul german Renania-Palatinat a descoperit că o femeie avea în propriul apartament cel puțin 800 de șobolani
Imagine cu caracter ilustrativ

În timpul unei noi acţiuni care a avut loc săptămâna aceasta, autorităţile, susţinute de voluntari de la protecţia animalelor, au descoperit încă cel puţin 400 de rozătoare.

Un purtător de cuvânt al districtului a spus că autorităţile au aflat de acest caz ca urmare a plângerilor depuse de vecini care au reclamat mirosul insuportabil.

Autoritățile sunt de părere că femeia suferea de tulburare de tezaurizare compulsivă. Aparent femeia credea că situaţia se află sub control şi nu realiza faptul că a trăi cu sute de șobolani în apartament reprezintă o problemă.

Anchetatorii analizează posibilitatea ca femeia să fie pusă sub acuzare.