DN1 București - Brașov, închis pe o bandă de circulație în dreptul localității Breaza din cauza unei alunecări de teren

Traficul rutier este restricţionat pe DN1, în afara localităţii Breaza, după ce terasamentul drumului s-a surpat, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Feb 3, 2023 - 15:36
Urmărește-ne peGoogle news
DN1 București - Brașov, închis pe o bandă de circulație în dreptul localității Breaza din cauza unei alunecări de teren
Foto: Captură Video

Surparea s-a produs pe sensul de mers dinspre Braşov către Ploieşti, pe o lungime de aproximativ 60 de metri.

Astfel, se va institui restricţie temporară pe prima bandă, de la kilometrul 99+200 până la kilometrul 98+850.

Restricţia va fi semnalizată corespunzător şi poliţiştii rutieri vor acţiona pentru asigurarea fluenţei traficului în zona respectivă.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că lucrările de consolidare ar putea dura două luni, iar dacă surparea drumului continuă, este posibilă chiar închiderea totală a circulației pe DN1.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al CNAIR:

Nu putem spune cât va dura, dar vom interveni cât de repede se poate. Rezultatul e graba de a interveni rapid.

Ani de zile ne-a sărit lumea în cap să rezolvăm cât mai repde, dar graba strică treaba.

Vom ține închis cât e necesar. Dacă va continua surparea va trebui să mergem până la închiderea totală a circulației.

Încercăm să o facem doar cu restricționare de trafic, dar nu există o garanție. Nu garantăm că nu vor mai apărea astfel de alunecări.

Prima fază este să stopăm alunecarea. Apoi vom veni cu refacerea drumului.

Aici surparea a apărut intempestiv.

A existat mereu această presiune să intervenim cât mai repede și să deschidem circulația. Aceste soluții de moment vin cu riscuri. Vă amintiți când am intervenit anul trecut pe podul de la Sinaia ce presiune a existat să deschidem circulația cât mai repede?

Dacă vorbim de consolidare, până la două luni ar putea să dureze o astfel de intervenție.

Dacă nu vom interveni sau vom interveni repede și superficial, la un moment dat nu vom mai avea pe unde să circulăm.

Sursa: G4Media