IPJ Sibiu a reținut-o pe angajata unei bănci care timp de șapte ani a scos bani din conturile clienților
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a anunțat reținerea unei femei din județul Sibiu, care vreme de aproape șapte ani a retras bani din conturile unor clienți ai băncii la care lucra.
În total, femeia ar fi furat peste 380.000 de lei și 60.000 de euro, scrie turnulsfatului.ro.
”La data de 1 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut o medieșeancă în vârstă de 57 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fraudă informatică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și fals material în înscrisuri oficiale.
În fapt, femeia este bănuită că, în perioada 2015 – 2022, în calitate de angajată a unei unități bancare cu punct de lucru în municipiul Mediaș, ar fi retras în mod repetat și fraudulos diverse sume de bani din conturile a 8 clienți ai băncii, cauzând un prejudiciu de 389.271 de lei si 63.073 de euro”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă remis joi.
În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.