Instanța supremă din Italia s-a pronunțat în favoarea copiilor care nu vor să își vadă bunicii: Nu poate fi impusă o relație nedorită
Dorința copiilor de a nu-și vedea bunicii prevalează în fața beneficiilor pe care le aduce menținerea relației între generații, a decis Instanța Supremă din Italia, potrivit The Guardian.

Hotărârea Curții Supreme se referă la un recurs formulat de părinții a doi copii împotriva deciziei unei instanțe inferioare care i-a obligat pe cei mici să petreacă timp cu bunicii paterni.
Cazul, care durează de ani de zile, a fost declanșat de bunicii și de un unchi patern, care au acționat la Tribunalul pentru minori din Milano, plângându-se că nu au putut să se întâlnească cu copiii „din cauza limitelor stabilite de părinți", cu care erau implicați într-un conflict familial.
Bunicii au obținut câștig de cauză atât la Tribunalul pentru minori, cât și la Curtea de apel din Milano, care în 2019 a decis întâlniri între ei și copii în prezența unui asistent social, avertizându-i totodată pe părinți cu privire la potențialele daune psihologice pe care le-ar putea provoca copiilor.
Părinții au susținut că întâlnirile nu au fost apreciate de copii din cauza tensiunilor familiale continue și, prin urmare, au făcut apel la Instanța Supremă pentru a obține anularea deciziei.
Cei doi copii și-au exprimat opoziția față de această relație și nu puteau fi forțați să își vadă „ascendenții", mai ales într-un mediu de conflict.
Prin urmare, Instanța a decis că interesele copiilor trebuie să prevaleze în fața dorinței bunicilor și că nu poate fi impusă „o relație nedorită", cu atât mai mult dacă copiii sunt „capabili de discernământ" și au împlinit vârsta de 12 ani.
În conformitate cu o lege a familiei introdusă în Italia în 2006, un copil are dreptul de a menține o relație semnificativă cu bunicii săi, chiar dacă părinții se separă.
Bunicii au, de asemenea, dreptul de a cere unei instanțe să stabilească dacă decizia unui părinte de a le refuza accesul la nepoții lor este dăunătoare pentru bunăstarea copilului și, prin urmare, ilegală.