S-au majorat tarifele pentru întreținerea unei persoane vârstnice într-un cămin de stat

Deși costurile lunare generate de întreținerea unui bătrân într-un azil se situează între 3.600 și 7.000 lei, contribuția care revine persoanei asistate sau susținătorilor legali ai acesteia este diferită. Suma s-a majorat de curând.

Ian 29, 2023 - 20:52
Urmărește-ne peGoogle news
S-au majorat tarifele pentru întreținerea unei persoane vârstnice într-un cămin de stat
Imagine cu caracter ilustrativ

Persoanele vârstnice care aleg să fie îngrijite într-un cămin de stat au obligația, în cazul în care au venituri, să suporte o contribuție lunară, valoarea contribuției aprobându-se anual. Dacă nivelul veniturilor înregistrate nu le permite, plata contribuției cade în sarcina susținătorilor legali.

În județul Olt funcționează două cămine pentru îngrijirea persoanelor vârstnice - în municipiul Slatina, respectiv în localitatea Fălcoiu - cu o capacitate cumulată de 100 locuri, acestea aflându-se în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt.

În această lună a fost aprobată de către consilierii județeni din Olt, valoarea contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii (sau de susținătorii legali), sumele crescând pentru acest an cu aproximativ 270 lei față de sumele aprobate anul trecut.

„Contribuția lunară de întreţinere pentru anul 2023 se stabileşte în funcţie de cheltuielile de întreţinere, pentru hrană şi gospodărire, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, materiale igienico-sanitare, pe anul 2022, calculate de către Serviciul contabilitate-salarizare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, raportate la numarul de beneficiari din caminele pentru persoane varstnice din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, rezultand o contributie lunara de întreținere, stabilită individualizat în funcție de gradul de dependență al persoanei vârstnice”, se menționează în documentația supusă aprobării aleșilor județeni.

În funcție de gradul de dependență, contribuția va avea, în 2023, următoarele valori: gradul I - 1.544 lei; gradul II - 1.531 lei; gradul III - 1.509 lei.

Valoarea pe care trebuie să o susțină lunar persoana asistată sau susținătorii legali ai acesteia a crescut, astfel, cu aproximativ 270 lei față de anul trecut, valorile stabilite de către CJ Olt în urmă cu un an, pentru anul 2022, fiind următoarele: 1.268 lei pentru gradul I de dependență, 1.256 lei pentru gradul II de dependență, respectiv 1.245 lei pentru gradul III de dependență.

Persoanele vârstnice îngrijite în cele două cămine din județul Olt aflate în subordinea DGASPC Olt achită această contribuție în funcție de veniturile pe care le realizează, nefiind, însă, obligați să-și cedeze tot venitul. Partea care nu poate fi acoperită, dacă nivelul veniturilor vârstnicului este mic, cade în sarcina susținătorilor săi legali.

„Persoanele vârstnice care au venituri şi sunt îngrijite în cămin datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin; diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare decat valoarea netă a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii”, se mai menționează în hotărârea aprobată.

Categoriile de venituri luate în calcul la stabilirea venitului lunar pe membru de familie în vederea acoperirii contribuției lunare de întreținere sunt: veniturile nete provenite din salarii și din alte drepturi salariale, pensii, ajutoare și indemnizații acordate potrivit legii, veniturile agricole, din vânzări și închirieri de locuințe și terenuri, din prestări de servicii, precum și orice alte venituri realizate, mai puțin cele exceptate în mod expres de lege.

Conform documentului citat, în județul Olt sunt îngrijiți 60 de bătrâni, costul mediu lunar la care se ridică îngrijirea acestor persoane situându-se între 3.682 lei (pentru o persoană cu gradul III dependență) și 7.067 lei (pentru o persoană cu dependență gradul I).