Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a fost pusă sub acuzare în dosarul accidentului în urma căruia un motociclist a ajuns la spital

Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, a fost pusă sub acuzare, astăzi, de procurori, în dosarul accidentului în care un motociclist a ajuns la spital. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Macovei este acuzată de vătămare corporală din culpă. Evenimentul rutier s-a produs în octombrie anul trecut, în apropiere de Mangalia.

Ian 26, 2023 - 11:29
Fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a fost pusă sub acuzare în dosarul accidentului în urma căruia un motociclist a ajuns la spital
Foto: Captură Video Litoral TV

Monica Macovei s-a prezentat, în această dimineață, în fața procurorilor de la Parchetul Curții de Apel Constanța. La sosire, nu a dorit să facă nicio declarație.

Reamintim că pe data de 8 octombrie Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.

Acesta a suferit zone extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București. Bărbatul accidentat de Monica Macovei a stat o lună şi jumătate la ATI.

La mijlocul lunii ianuarie, Tribunalul București a decis ca Monica Macovei să-i plătească victimei cheltuielile de judecată în valoare de 2.000 de lei. Pe de altă parte, instanța a respins cererea bărbatului rănit în accident ca fostul ministru al Justiției să fie amendat judiciar.

Citește și: Motociclistul lovit de Monica Macovei într-un accident rutier a depus plângere penală

Judecătorii au respins contestația făcută de Macovei în procesul intentat procurorului care o cerceta în cazul accidentului din județul Constanța, unde un motociclist, pensionar MAI, a fost grav rănit.

Victima a susținut clar că Monica Macovei a intrat pe contrasens, cu toate că fostul ministru a susținut contrariul.

În caz s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Victima a stat mai bine de 2 luni în spital și n-a putut face acest lucru în luna decembrie a anului trecut.

Cel mai probabil, în zilele următoare vor fi audiați, rând pe rând, fostul ministru al justiției, Monica Macovei, victima, dar și martorii implicați în accident, potrivit Realitatea Plus.