Dr. Paul Purea: Nu poți lucra, ca medic, și la stat, și la privat - Spitalele și partea nevăzută a „eroilor”

Reputatul chirurg Paul Purea, care a profesat 25 de ani în spitale din Germania, și-a arătat indignarea față de sistemul putred de Sănătate din țara noastră.

Ian 24, 2023 - 20:32
Urmărește-ne peGoogle news
Dr. Paul Purea: Nu poți lucra, ca medic, și la stat, și la privat - Spitalele și partea nevăzută a „eroilor”
Imagine cu caracter ilustrativ

Acesta a condamnat nu numai șpaga generalizată, ci și incompetența criminală a multor medici din România. În opinia acestuia, schimbarea ar trebui să înceapă cu interdicția pentru medici de a mai lucra și la stat, și la privat și responsabilizarea acestora, pentru a reduce numărul de greșeli care se fac în prezent.

Salariile medicilor români de acum depășesc salariile medicilor din Occident, iar pentru acești bani muncesc doar 6 ore, că așa scrie în lege, și nici pe alea integral, că stau doar 4-5 ore, ne spune dr. Paul Purea, în prezent președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean din Reșița. Acesta s-a întors de câțiva ani în România și este pur și simplu îngrozit de ceea ce vede în sistemul de Sănătate.

”Peste tot unde te duci, nu îți dă nimeni o rețetă fără să-i dai 50 de lei. În spitale toți iau bani, poate cu mici excepții, la unii medici tineri, la început de carieră. De 33 de ani nu s-a făcut niciun fel de reformă majoră în Sănătate. Una dintre soluții ar fi să se interzică medicilor să mai lucreze și la stat și la privat. În România nu există nicio criză de medici, dacă fiecare și-ar face treaba și dacă ar munci 7 ore măcar. Sunt 65.000 de medici, fără stomatologi, la o populație reală de 13 milioane de oameni, că 6 milioane sunt plecați afară, ceea ce înseamnă un număr absolut suficient. În al doilea rând, trebuie să se eficientizeze munca, astfel încât medicii să rămână 7 ore în spital”, ne spune dr. Paul Purea.

Acesta arată că în Germania nu există medici care să lucreze și în spital și la privat și că sunt chirurgi în România care au ajuns să facă doar 4 operații pe săptămână și să ia o grămadă de bani.

Potrivit dr. Paul Purea, ar trebui să li se dea posibilitatea legală managerilor să poată da afară medici care nu mai sunt eficienți și care nu muncesc, iar salariile să fie date în funcție de activitatea fiecăruia.

”Și, nu în ultimul rând, trebuie pus accent pe calitatea actului medical. Dacă ai comis malpraxis trebuie să se ajungă la desfacerea contractului de muncă. La noi nu este așa. Mai dureros decât faptul că se ia șpagă este că tânărul acela de 25 de ani a murit de apendicită, ceea ce este inadmisibil. Nu ai cum, în mileniul III, să mori de o banală de apendicită. În ultimii ani, numai eu cunosc vreo 10 cazuri în care oameni tineri au murit cu apendicită în spitale. O fată de 17 ani a fost dusă la un spital în Timișoara cu apendicită și a murit la câteva zile după operație. De inimă rea, a murit, la scurtă vreme, și tatăl ei, om la 40 și ceva de ani. Sergiu Nicolăescu a murit și el de la o banală apendicită. A venit cu dureri abdominale, l-au tot ținut, apoi au văzut că era apendice flegmonos, perforat și l-au operat laparoscopic. A mers prost și a patra sau a cincea zi a murit de septicemie. În primul rând trebuia deschis pacientul, să curețe infecția, să lase plaga deschisă și să-l opereze și a doua zi, ca era plin de puroi acolo. Și ar fi trebuit să bage trei sau patru tuburi de drenaj”, ne-a precizat dr. Paul Purea.

Medicii români fac greșeli peste greșeli, din incompetență, din nepăsare și din cauza faptului că nu le este frică de nimeni și de nimic, susține dr. Paul Purea. Acesta consideră că pe medici îi interesează numai banii, că nu mai au empatie, nu mai au frică nici de Dumnezeu și nici de legi. Zilele trecute am auzit de un fost coleg de liceu care a fost operat de o hernie inghinală, o altă operație banală, și a murit. La necropsie s-a descoperit încurcătură de mațe, ceea ce mie îmi spune că acel chirurg l-a omorât. Ori i-a cusut peretele de intestin, ori  a fost recidivă și a făcut o ștrangulare și medicul nu a observat, deși era vizibil de pe lună că bolnavul nu merge bine și că trebuie reintervenit. La noi, în România, nu se mai reintervine. De ce? De lene”, a mai afirmat dr. Paul Purea.

Reputatul chirurg ne mai povestește o întâmplare șocantă, cu un amic, mare chirurg, mare profesor universitar, la care se afla în vizită. Încercând să-l convingă să nu mai ia bani de la pacienți, că oamenii sunt amărâți și că au facturi de plătit, replica acestuia a fost că și el are facturi de plătit. Omul spunea adevărul, pentru că avea o casă de vacanță la munte, un apartament în Viena etc.

”Stând acolo, era ora 19, îl sună de la spital să-i spună că ultima pacientă pe care a operat-o de colecist sângera. Iar medicul i-a spus că de ce îl sună pentru atâta lucru, să-i pună două conserve de sânge și o să o vadă mâine. Apoi i-am zis eu să se ducă imediat, că sigur sângerează din artera cistică și moare în patru ore. Am insistat și s-a dus, deși s-a supărat pe mine. Bineînțeles că asta se întâmplase. Dacă nu ar fi redeschis pacienta, ar fi murit până o vedea el a doua zi”, ne-a mai spus dr. Paul Purea.

Sursa: Național