Închisoare cu suspendare pentru o femeie din Mizil care a bătut un jandarm și un polițist

Femeia a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de două fapte de ultraj, dar și de tulburarea liniștii și ordinii publice, după ce a bătut un jandarm și un polițist.

Ian 24, 2023 - 09:32
Ian 24, 2023 - 09:49
Urmărește-ne peGoogle news
Închisoare cu suspendare pentru o femeie din Mizil care a bătut un jandarm și un polițist
Foto: Jandarmeria Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Sentința din 17 ianuarie 2023, a Judecătoriei Mizil, nu este definitivă. 

Scandalul în care a fost implicată tânăra din Mizil s-a petrecut în august 2020, în centrul orașului Mizil, în perioada în care erau în vigoare restricțiile impuse de pandemie, iar purtarea măștii medicinale era obligatorie.

În seara zilei de 17 august 2020, femeia a fost observată de către un jandarm în momentul în care ieșea dintr-un magazin fără să aibă masca la gură.

Cum erau cutumele timpului, jandarmul i-a cerut femeii să se legitimeze, însă tânăra a ripostat, urmând imediat un schimb de replici pe un ton ridicat.

Dialogul tensionat dintre cei doi a degenerat însă, iar femeia a încercat să scape de amenda aplicată atunci pentru nepurtarea măști, lovindu-l pe jandarm cu piciorul "în zona intimă”, după cum au explicat procurorii în rechizitoriu.

După această primă lovitură a urmat un lung șir de palme, pumni și lovituri cu telefonul, femeia devenind din ce în ce mai recalcitrantă, în ciuda faptului că prietenul ei a încercat să calmeze spiritele, astfel încât scandalul să nu ia o altă întorsătură. În apărarea jandarmului a sărit colegul de patrulă, un agent de poliție, care și-a primit și el porția de lovituri. A fost bătut de către femeie, până i-au sărit ochelarii, au explicat martorii care au asistat la încăierare.

Situația a fost calmată abia în momentul în care la locul faptei a fost chemat în ajutor prin stație un alt echipaj de poliție care a reușit încătușarea femeii.

Dacă polițistul a scăpat doar cu câteva zgârieturi pe față, jandarmul a avut nevoie de 3,4 zile de îngrijiri medicale, se arată în actul de acuzare. Ambii au depus plângere penală pentru ultraj, astfel că femeia a fost trimisă în judecată, dosarul judecându-se pe rolul secției penale a Judecătoriei Mizil, instanță care s-a și pronunțat în cauză.

Zeci de persoane au asistat la acel moment la încăierarea din centrul orașului Mizil, iar multe dintre ele au ajuns în instanță ca martori unde au declarată că au fost ”indignate” de atitudinea tinerei față de uniforma statului.

În instanță, femeia bătăușă a explicat judecătorilor că a avut o astfel de reacție pentru că s-a panicat atunci când a văzut că jandarmul care o legitima, pentru că nu purta mască, ”a ridicat pumnul”. Din instinct, a explicat femeia, a lovit pentru a se apăra.

Pe lângă închisoarea cu suspendare, instanța a obligat-o pe femeie să muncească în folosul comunității pentru o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei Buzău.

Sursa: Ziare.com