Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a calificat drept „inacceptabil“ refuzul Germaniei de a furniza tancuri grele Leopard II Ucrainei

„Atitudinea Germaniei este inacceptabilă. A trecut aproape un an de când a început războiul. Oameni nevinovaţi mor în fiecare zi. Bombele ruseşti fac ravagii în oraşele ucrainene. Obiective civile sunt atacate, femei şi copii sunt ucişi“, a spus Morawiecki ageniei PAP.

Ian 22, 2023 - 12:15
Urmărește-ne peGoogle news
Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a calificat drept „inacceptabil“ refuzul Germaniei de a furniza tancuri grele Leopard II Ucrainei
Foto: Mateusz Morawiecki

Acum două zile, la baza americană Ramstein din Germania, reprezentanții a 50 de state au anunțat noi livrări de arme către Kiev, dar nu au reușit să cadă de acord cu privire la livărrile de tancuri grele, chiar dacă Ucraina solicită în mod expres acest lucru.

Declaraţiile sale intervin la două zile după o întâlnire a reprezentanţilor a circa 50 de ţări la baza americană Ramstein din Germania.

Mateusz Morawiecki susține că aşteaptă „o declaraţie clară“ din partea Berlinului care să autorizeze trimiterea de tancuri Leopard. În plus, Polonia a anunțat recent că va livra 14 astfel de tancuri în Ucraina și mai poartă discuții cu alte 15 state pentru noi livrări.

Dacă Berlinul refuză să livreze Kievului tancuri Leopard, „vom forma o mică coaliţie de ţări gata să doneze o parte din echipamentele lor moderne, tancurile lor moderne, unei Ucraine aflate în dificultate“, a anunţat Morawiecki.

Reamintim că sâmbătă, cei trei miniștri ai Afacerilor Externe din țările baltice au cerut la rândul lor Berlinului „să furnizeze acum tancuri Leopard Ucrainei“, făcând referire la „responsabilitatea specială“ a Germaniei, „prima putere europeană“.