Un pensionar a fost lăsat fără pensia pe care abia apucase să o scoată de la bancomat

Un pensionar își pune speranțele că polițiștii vor reuși să dea de urma celor care i-au furat banii, pe care abia apucase sa-i scoată de la un bancomat.

Ian 12, 2023 - 18:42
Urmărește-ne peGoogle news
Un pensionar a fost lăsat fără pensia pe care abia apucase să o scoată de la bancomat
Imagine cu caracter ilustrativ

Bărbatul din Arad a fost tâlhărit chiar în fața bancomatului, potrivit Antena3. Cu totul îngrijorător e faptul că hoții au acționat în plină zi, părând că nu le pasă de faptul că ar putea fi văzuți sau chiar prinși în timp ce-și pun planul în aplicare.

Sunt căutați acum de către polițiști, după ce au reușit să fugă.

Pensionarul în vârstă de 65 de ani apucase să retragă de la bancomat propria pensie, de 2.700 de lei, și ar fi urmat să scoată și pensia soției. La un moment dat, însă, doi tineri aflați în spatele lui i-au furat banii și au fugit.

Cel mai probabil, au pus din timp ochii pe bărbatul care s-a apropiat de bancomat și l-au pândit până a retras banii de la bancomat, înainte de a da lovitura și apoi de a se face nevăzuți.

Ar mai fi de menționat că, dată fiind viteza cu care au acționat răufăcătorii, nimeni nu a apucat să reacționeze și să intervină, deși bancomatul e amplasat într-o zonă intens circulată și în apropierea unei stații de taxiuri. Rămâne de văzut în cât timp vor reuși polițiștii arădeni să dea de urma hoților și ce măsuri se vor lua în acest caz.